Împădurirea naţională are loc pe 14 noiembrie

14 noiembrie 2015 este data la care  „Plantăm fapte bune în România” inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat va demara cea mai amplă acțiune de împădurire din România. Modificarea datei evenimentului se datorează avertizării de secetă pentru lunile următoare, fapt care va afecta gradul de prindere al puieţilor.

 Prin această acțiune dorim să demonstrăm că, printr-un parteneriat solid între autorități și societatea civilă, se poate naște cea mai amplă acțiune de împădurire din România. Încă de la preluarea mandatului de ministru, situația pădurilor din țara noastră a fost una dintre principalele mele preocupări. Strategia noastră a început cu modificări legislative, prin adoptarea noului Cod Silvic și a continuat cu partea de prevenție și control, prin îmbunătățirea Radarului Pădurilor și înființarea Gărzilor Forestiere. Această acțiune face parte din al treilea pilon al strategiei noastre și se referă la extinderea fondului forestier național. În ceea ce ne privește, ne vom implica cu toate resursele în acțiune și așteptăm la o participare masivă din partea populației”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va fi partenerul instituţional al acestui demers amplu, prin care 1.000.000 de copăcei vor fi plantaţi pe terenuri publice neproductive. Aceștia vor fi îngrijiţi pe o perioadă mai mulți ani, până la atingerea maturității. Sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, echipa „Plantăm fapte bune în România”  îi invită pe cei interesaţi să se implice în creșterea suprafeței împădurite a țării.

Acţiunea din 14 noiembrie este inițiată de Asociația EcoAssist din București, alături de 5 organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România și are drept Partener Instituțional Principal Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor care prin intermediul R.N.P., iar ROMSILVA va furniza gratuit puieții necesari și asistență de specialitate pe toate plantațiile pe care voluntarii se vor implica. Inițiativa se află încă din anul 2013 sub asupiciile Înaltului Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, fapt care atestă dedicarea și calitatea muncii tuturor membrilor și partenerilor implicați în inițiativă.

„Plantăm fapte bune în România” promovează cauza pădurilor, sub orice formă. Astfel, românii se pot implica fie la organizarea plantațiilor oficiale ale proiectului „Plantăm fapte bune în România”, fie prin organizarea unor acțiuni independente (pe terenuri aflate în incinta școlilor, grădinițelor, spațiilor din jurul blocurilor de apartamente sau altor spații virane de interes pentru comunitățile locale), fie în proiecte de împădurire ale altor organizaţii care se desfășoară mai aproape de ei.

De asemenea, echipa „Plantăm fapte bune în România” primește colegi, colaboratori, parteneri și oferă informații utile privind organizarea propriei plantații, pe adresa: organizare@plantamfaptebune.ro

Împreună „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”

Vizual_14nov

Postat în: Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s