Un Traveling Summer University de neuitat

Interviu cu Ana-Maria Mîndruță, coordonatorul proiectului Traveling Summer Universitytsu

Ana-Maria Mîndruță, voluntar în AEGEE-București de 4 ani jumătate, care s-a implicat încă din primele luni în proiecte diverse și și-a asumat timp de jumătate de an rolul de Trezorier și timp de 1 an jumătate rolul de coordonator al departamentului de Resurse Umane, ne povestește despre rolul ei de coordonator în cel mai îndrăgit proiect AEGEE-ist- Summer University. Pe scurt, Traveling Summer-University este o școală de vară organizată de două din filialele AEGEE din Europa, unde participanții iau parte la activități, workshop-uri și petreceri tematice. Mai mult decât atât, ei călătoresc timp de 2-3 săptămâni cu un buget de student. Anul acesta, AEGEE-București împreună cu AEGEE-Chișinău au ales ca locații: București, Constanța, Brașov și Chișinău și au organizat un proiect de succes cu 31 de participanți din toate colțurile Europei. Acum, vă invit să aflăm de la Ana-Maria câte ceva din culisele echipei de organizare.

B: De ce ai ales să fii coordonator Traveling Summer University?

A: Pe scurt, am ales să coordonez proiectul ”4 Seasons, 3 Reasons, 2 Countries, 1 Story!” din 3 motive: pentru că mi-am dorit încă din 2012 să coordonez o astfel de Școală de Vară, pentru că mi-a surâs ideea unei noi provocări și pentru că îmi doresc, cu fiecare experiență pe care mi-o asum, să ajung să fiu unul dintre oamenii care, cu resurse limitate, crede în reușita oricărui proiect în care se implică cu adevărat.

tsu

B: Ce provocări ai întâmpinat?

A: Provocările nu au fost deloc puține, mai ales când organizezi pentru prima dată un proiect de 16 zile, cu 31 de participanți din 12 țări Europene și o parte din echipa de organizare stabilită în Belgia și Moldova.

Pentru mine, cea mai mare provocare, de la bun început, a fost să coordonez totul în așa fel încât și noi, ca organizatori, să ne putem bucura de proiect, în timpul desfășurării acestuia. Chiar dacă mi-am făcut dinainte scenarii și am organizat totul cum mi-ar fi plăcut să fie, tot nu se puteam știi cum vor fi participanții sau cum se va desfășura proiectul.

Am fost tot timpul conștienți de faptul că avea să fie un proiect solicitant, stresant și cu destul de multe necunoscute, dar și că avea să fie una din experiențele alea despre care o să vorbim mult timp de acum înainte. Eram convinși că vom face noi să se întâmple așa, iar de asta nu ne-am îndoit.

Ne-a ieșit combinația de muncă și distracție și suntem tare mândri și recunoscători pentru tot ce ne-a oferit proiectul, chiar dacă am mai fost luați de val, chiar dacă am avut câteva întârzieri, chiar dacă nu ne-am ținut tot timpul de promisiunile făcute unii față de ceilalți, chiar dacă ne-am mai și contrazis pentru că aveam puncte de vedere diferite. Ne-am dat seama că nu am fi putut funcționa ca niște roboți și am ales să ne ascultăm instinctele și să fim noi înșine, naturali și liberi. Am fost una cu participanții, în special după ce se termina programul din timpul zilei.

Ca o concluzie, am ajuns să cred că provocări au fost și vor mai fi, însă cel mai important aspect e, ca la final, să nu ai nimic de regretat și să fii împăcat cu tine că ai oferit tot ce puteai oferi pentru a face experiența memorabilă.   

tsu5     

B: Sunt sigură că au existat și momente amuzante, povestește-ne un astfel de moment.

A: Mi-e foarte greu să aleg unul singur, în special pentru că am luat parte la majoritatea dintre ele sau chiar am inițiat unele, dar mă voi rezuma la acela care a fost și cel mai nebunesc.

A devenit deja istorie faptul că atunci când oamenii adorm în timpul activităților sau în timp ce ne deplasăm între orașe, ceva amuzant o să li se întâmple, în mod cert. Așa s-a și întâmplat în timpul celor 16 zile, fie că a fost vorba de desenat pe fețele unora dintre ei cu marker-ul, fie că a fost despre datul unghiilor de la picioare cu mai multe tipuri de ojă. Atmosfera amuzantă a mai fost creată și de mesajele de pe bilețelele din nelipsita cutie de bârfe din evenimentele AEGEE.

Momentul nebunesc despre care menționam mai sus, a fost în timp ce ne deplasam către Constanța. Plecasem în jurul orei 17:00 din Brașov și urma să avem mai bine de 6 ore de petrecut în autocar. Așa că, impulsionați de muzica antrenantă de pe telefonul unei participante, am început să ne ridicăm unul câte unul și să dansăm pe culoarul autocarului. La dans s-au alăturat și cântatul și excesul de nebunie al câtorva dintre noi și vă povestesc aici ce a urmat:

Miguel, unul dintre participanți, a fost rugat de un alt participant, Huseyin, să îi paseze băutura, care se afla la o distanță de 7 scaune față de el, doar că nu putea trece pe culoar fiindcă acesta era blocat. Se mai gândea să transmită băutura din mână în mână, dar ar fi fost banal, așa că, s-a gândit că ar fi mult mai memorabilă o scenă cum vedem în concertele rock, atunci când solistul sare în public, iar fanii îl prind si il plimbă folosindu-se de brațe. Așa a fost și în cazul ăsta, Huseyin a fost preluat pe brațe și dus pe culoar până în spatele autocarului, a băut din poțiunea magică, apoi s-a reîntors la locul lui la fel cum a pornit, tot pe brațe.

B: Acum, că proiectul s-a încheiat, cum i-ai descrie pe participanți?

tsu2

Dacă m-ai fi întrebat la începutul proiectului cum cred că vor fi participanții, ți-aș fi spus următoarea frază: ”Sper să fie curajoși, plini de inițiativă, energici, prietenoși, respectuoși și cu poftă de viață și mai sper că nu o să o dăm în bară cu procesul de selecție.”

Acum, pot doar să spun că cei 31 de participanți și-au dorit cu adevărat să fie aici, cu noi, lucru care s-a văzut prin felul în care s-au implicat în activități, la petreceri, la organizarea Nopții Europene (când au gătit până și porc la cuptor, condimentat și aromat), în relațiile dintre ei, în relația cu noi, organizatorii, șamd.

Mă simt extrem de norocoasă și recunoscătoare pentru felul cum s-au comportat și cum au știut ei să fie responsabili de ei și de noi toți, când aveam nevoie. În câteva cuvinte, au fost implicați, energici, cu poftă de viață, prietenoși, responsabili și nebuni, în sensul bun. Cu foarte mulți dintre ei sunt deja prietenă și am planuri să merg să îi vizitez.

B: TSU-ul este o experiență de neuitat. Ce sfat ai da unui student care nu a facut voluntariat până acum?

11796226_1624558464496931_677289774229886965_n

A: În Septembrie 2010, la câteva zile după ce mă mutasem în București pentru a începe Facultatea, am avut de făcut o alegere: să merg la facultate și în timpul liber să mă implic în proiecte de voluntariat sau să merg doar la Facultate și eventual să-mi petrec timpul liber cu colegii prin oraș.. Am ales prima variantă fiindcă am fost curioasă să încerc să văd dacă o să-mi placă sau nu. Eram extrem de tăcută și timidă și țin minte că îmi era foarte greu să vorbesc cu oamenii, în general, până ce am întâlnit tineri, ca mine, plini de energie și idei mărețe, care se confruntau cu aceleași probleme, aceleași impedimente, același elan tăiat de te-miri-cine.

Plăcerea și fericirea de a face proiecte mișto cu oameni și mai mișto au crescut pe măsura implicării mele. M-am îndrăgostit de educația non-formală și de atunci, am învățat și am avut acces la foarte multe resurse. Recunosc că am avut și momente în care eram dezamăgită de modul de gândire al unor oameni sau de cât de multe bețe-n roate îți pune sistemul, dar chiar și-așa, am învățat să nu mă dau bătută nici la prima, nici la a nu-știu-câta adiere de vânt și că nu există perfecțiune.

Așa că, dacă te gândești să începi de undeva sau chiar să te distrezi alături de alți oameni mișto, cel mai bun mediu în care poți greși fără să fii blamat/ă e să fii într-o asociație non-profit. Gândește-te la avantaje, că sunt cel puțin 10 cât se poate de reale. În plus, ce pierzi dacă încerci?

Îți mulțumim, Ana-Maria și ne bucurăm că proiectul te-a ajutat să te dezvolți așa cum ți-ai dorit. Ducem tradiția SU-urilor mai departe și așteptăm open-call-ul pentru viitorul organizator AEGEE-București.

Bianca Crăciunescu

tsu 4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s