Cum arată un proiect din prisma voluntarilor?

Cum arată proiectul Social Media prin prisma voluntarilor AEGEE București? De data asta am ales un voluntar curajos, care și-a asumat un rol în echipa unui proiect chiar din primele sale săptămâni cu AEGEE!

  • Arina, de cât timp ești în AEGEE București și de ce ai ales să te implici în organizarea acestui proiect?

Sunt în AEGEE București din această primăvară.  Alegerea mea în implicarea proiectului #SocialMedia nu a fost una care a necesitat mult timp de gândire. Sunt o persoană activă, căreia îi place să se implice mai ales atunci când face unele lucruri cu pasiune. La prima ședință AEGEE la care am participat am aflat de la colegi cine este PM-ul proiectului #SocialMedia, iar imediat după i-am spus că vreau neapărat să ajut în realizarea evenimentului. A fost o mare surprindere dat fiind faptul că eram nou-venită, însă tocmai acest lucru mi-a condimentat dorința de a face ceva încă de la bun început. Și nu în ultimul rând, menționez că tematica proiectului m-a atras în mod special, făcându-ma să simt că locul meu este acolo.

  • Cât de motivată erai la începutul proiectului?

Motivația a fost enormă mai ales pentru că simțeam încurajările membrilor mai vechi, care m-au susținut încă de când am spus că vreau să ajut în organizare. Cuvântul ”motivație” mă caracterizează în mod general, iar atunci când un lucru îmi atrage atenția și știu că pot să îl fac cu dăruire, ea crește din ce în ce mai tare. Îmi plac noile începuturi, de aceea am vrut să pășesc cu dreptul în organizație.

  • Care a fost cea mai mare provocare peste care ai trecut în proiect?

Una dintre provocări a fost atunci când PM-ul m-a anunțat că mi-am terminat treaba pe partea de Logistică și că trebuie să fiu pe PR acum. Mi s-a părut interesantă și rapidă trecerea dintr-o echipă intr-alta, dar m-a încântat foarte mult, pentru că așa am învățat mult mai multe lucruri despre etapele organizării.

  • Cum ți s-a părut echipa?

Mi-a plăcut mult echipa, am comunicat foarte bine cu ei, m-am adaptat rapid și nu în ultimul rând mă duceam cu plăcere la ședințele dedicate acestui proiect, pentru că oamenii erau super.

  • Ce ai învățat în urma proiectului și cu ce crezi că te-a ajutat experiența asta?

Din orice lucru înveți multe, dar dintr-un eveniment de acest tip ce să mai spun?! E prima oară când am fost în organizarea propriu-zisă a unui eveniment și m-a ajutat enorm să înțeleg dificultățile cu care te poți confruntă și să observ seriozitatea și responsabilitatea pe care o ai atunci când ai o părticică în buna desfășurare a întregului proiect. Acum sunt conștientă că echipa din spatele unui eveniment este ca un puzzle: dacă un departament nu își face bine treaba, atunci poți să îți iei adio de la un proiect bine realizat. Deci, DA! Experiența asta m-a ajutat foarte mult, pentru că una din marile mele pasiuni este PR-ul, ceea ce implică bineînțeles organizarea de evenimente. Acum când merg la facultate și ascult teorii în legătură cu lucruri de acest tip, mă simt bine să știu că eu am văzut cu ochii mei  ”cu ce se mănâncă” asta🙂

Mulțumim Arina! La cât mai multe proiecte în AEGEE!

Bianca Crăciunescu

articol        arina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s