The Power of Words III – Despre empatie și time management

Prima zi din proiect – emoții și autocunoaștere

13 decembrie, o zi însorită care ne îndeamnă să ne gândim la puterea cuvintelor! Înainte de sosirea participanților, organizatorii, plini de emoții și entuziasm, pregătesc sala și mai pun la punct ultimele detalii. Iată că au început să ajungă și participanții.

Prima conferință ne aduce în discuție subiectul Comunicare empatică. Alina Constantinescu, din partea British Council, ne explică ce înseamnă să fii empatic și ne încurajează spunând că, deși e o trăsătură cu care de cele mai multe ori te naști, empatia se poate învăța de-a lungul vieții. Ne mai spune că, de cele mai multe ori, într-o discuție, noi tindem să ascultăm autobiografic, adică să trecem cuvintele pe care le auzim prin prisma propriei noastre experiențe de viață, ignorând de fapt contextul descris de persoana din fața noastră sau chiar sentimentele acesteia.

La workshop-ul despre comunicare empatică – am reușit să disecăm povestea spusă de colegul nostru de echipă, ascultând fiecare fie doar faptele, fie doar sentimentele, fie numai scopul poveștii. Curând ne-am dat seama că un bun ascultător trebuie să surprindă toate aceste aspecte ale poveștii pentru a fi cu adevărat un interlocutor empatic.

După o pauză în care participanții s-au mai cunoscut între ei, au mai împărtășit cu colegii câteva experiențe de ascultare empatică, a sosit momentul să o primim pe Mihaela Feodorf, sau Feo, care ne va povesti despre Personal and Time Management. Ne spune că, pentru a reuși să atingem echilibrul între viața personală și cea profesională, trebuie să ne stablim mai întâi obiective clare pe termen scurt, mediu și lung. Ea subliniază faptul că majoritatea acestor obiective trebuie să fie generate de noi și nu de context- pentru că doar atunci sunt cu adevărat importante pentru dezvoltarea noastră.

La workshop am pus fiecare pe hârtie obiectivele noastre și am enumerat pașii pe care îi vom face pentru a ajunge să le îndeplinim. Am ajuns la concluzia că, atunci când faci ceea ce-ți place, îți activezi toate resursele disponibile și ai mai multe șanse de reușită!

Astfel, părea că s-a încheiat prima parte din mult așteptatul eveniment ajuns anul aceasta la cea de-a treia ediție. Însă, organizatorii ne mai pregăteau o surpriză – au ales 3 participanți din sală cărora le-au oferit câte un cadou – o carte din biblioteca AEGEE București, un papion sau un voucher British Council! Așa s-a incheiat, de fapt, prima zi de emoții și autocunoaștere.

Bianca Crăciunescu

 pow empatie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s